ajax loader container

 » Noutati » Utilizarea jurisdictiilor offshore in montajele financiare internationale

DOMENII DE ACTIVITATE

DREPT PENAL

DREPTUL FAMILIEI

DREPTUL MUNCII

DREPT CIVIL

PLANGERI CEDO

DOBANDIREA CETATENIEI ROMANE

DREPTUL PROPRIETATII INTELECTUALE

DREPT COMERCIAL

Utilizarea Jurisdictiilor Offshore in montajele financiare internationale

 

În contextul globalizării economiei mondiale, liantul creat între sistemul fiscal internaţional şi rafinarea strategiilor financiare a creat un climat optim dezvoltării jurisdicţiilor offshore, care, datorită unei  legislaţii permisive şi regimului de impunere fiscală foarte indulgent, aduc o serie de avantaje ţărilor de amplasare a acestora.

Scopul cercetării îl reprezintă analiza jurisdicţiilor offshore în vederea determinării posibilităţilor de utilizare a dezavantajelor acestora în scopul perfecţionării măsurilor privind combaterea evaziunii fiscale, precum şi de utilizare a avantajelor acestora în vederea diminuării migrării ilicite şi licite a capitalurilor prin analiza unor cazuri specifice de utilizarea a jurisdicţiilor offshore – Cazul Frabklin Jurado, Cazul Băncii Internaţionale de Comerţ şi Credit, Banca American Express Internaţional, Cazul Societăţii Enron.

Activităţile desfăşurate în cadrul unor jurisdicţii offshore, conduc  implicit la creşterea evaziunii fiscale, în special a celei legale, la migrarea licită şi ilicită a capitalurilor, provocând astfel instabilitatea financiară, precum şi prin eludarea controlului financiar, crizele financiare.

La nivelul academic, problematica utilizării jurisdicţiilor offshore în cadrul  unor montaje financiare internaţionale nu a fost abordată ca un studiu de sine stătător, ci a fost tratată de specialişti, în cadrul  unor lucrări care au la bază o prezentare aprofundată a paradisurilor fiscale şi/sau a centrelor financiare offshore, cum ar fi: Cristian George Buzan, Cristian Bisa, Adrian Manaila, Claude Dauphin, Stephen C. R. Munday, etc.

Totodată, unele cazuri specifice de utilizarea a jurisdicţiilor offshore au fost tratate şi în câteva articole de specialitate, printre care: Center for Responsive Politics, „Enron: Other Money în Politics Stats”, Les Echos, „Enron: la commission d’enquete denonceune machine a enrichir les dirigeants, Raportul Senatului SUA „Raportul Kerry Brown”, etc.

Metodologia cercetării ştiinţifice s-a bazat pe utilizarea metodelor analizei şi sintezei, precum şi a investigării evolutive a evenimentelor şi fenomenelor cercetate. Aplicarea acestor metode a permis efectuarea unei analize aprofundate a problemei supuse  studiului.

Metodele actuale de evitare fiscală din cadrul unei jurisdicţii offshore, pun la dispoziţia agenţilor economici avantaje incredibile pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile.

Jurisdicţiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate printr-o tipologie variată a entităţilor posibil de înmatriculat în aceste locaţii.[1]

Secretul bancar este o tradiţie pentru dezvoltarea şi funcţionarea unui teritoriu offshore.

În absenţa unei cooperări în ceea ce priveşte schimbul de informaţii fiscale cu ţările străine, în general, şi cu cele ai căror cetăţeni sunt susceptibili să aibă conturi bancare în ţara de rezidenţa fiscală, în scopul evaziunii fiscale, în special, jurisdicţiilor offshore le este reproşat faptul că legislaţia fiscală permisiva, şi nu numai, nu este la acelaşi nivel cu sistemul normativ internaţional, sistem prin care se poate evita tehnica evaziunii fiscale sau cea a spălării banilor.

Concurenta fiscală dintre companiile transnaţionale, ritmul accelerat al progresului tehnic precum şi fluctiatiile monetare sporesc riscul şi incertitudinea funcţionării unui stat paradis fiscal.[2]

Fie că este vorba de ţările suverane (Lichtenstein, Elveţia, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Mariono, etc.), fie de teritorii mai mult sau mai puţin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize, etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea în eroare simultană, a fiscului şi a justiţiei naţionale în cazul celor nerezidenţi, care consideră evaziunea fiscală o crimă, pedepsită sever de către legislaţia ţărilor lor  (de la amenzi mari până la închisoare).

Slabă fiscalitate sau inexistentă, stabilitatea politică şi economică, incita societăţile comerciale şi financiar-bancare, respectiv, întreprinderile competitive să se instaleze în teritoriile offshore. Liberalizarea schimbului de devize în cash, ca de-altfel secretul comercial şi bancar, sunt alte avantaje considerabile care atrag marile averi în teritorii. Un sector financiar deosebit de dezvoltat în comparaţie cu dimensiunile unei ţări, respectiv, cu ponderea să economică, cu o infrastructură de comunicaţii şi transport, reprezintă o garanţie pentru investiţiile efectuate.

Banii  rătăciţi de către diferiţi agenţi economici prin mecanismele evaziunilor fiscale (a spălării banilor), lovesc direct în proiectele sociale pe care ţările fraudate nu le mai pot dezvolta la nivelul la care ar impune nevoile societăţii, având în vedere că majoritatea lor sunt finanţate din taxe şi impozite.

Statele, cooperează în general în domeniul spălării banilor, şi multe dintre ele au adoptat norme stricte în acest domeniu, însă neridicarea secretului bancar sub masca “confidenţialităţii”, face extrem de dificilă comunicarea între diverse jurisdicţii străine şi cele din teritorii, având în vedere că legislaţia fiscală este foarte diferită în ţările fraudate fata de cele din statele paradis fiscal.[3]

Frecvenţa şi diversitatea tranzacţiilor utilizate în scopul spălării banilor a devenit din ce în ce mai conplexa, implicând anumite instituţii financiar-bancare, dar şi non financiare.[4]

Un caz clasic de utilizare a unor jurisdicţii offshore care nu poate trece necitat este faimosul caz al societăţii Enron[5] care a făcut o mare vâlvă în anii 2001-2002.

Compania Enron a fost înfiinţată în anul 1986 în Houston, Texas, SUA,  prin fuziunea a două companii producătoare de gaze naturale.

Societatea a profitat de scoaterea de sub controlul guvernului a sectorului de gaze naturale, care a avut loc abia în anii ’80 şi a început jocurile de culise. Transformarea dintr-un producător de gaze naturale, într-un intermediar în afacerile cu energie a făcut ca într-o perioadă de doar 15 ani, compania să se situeze pe locul 7 în topul celor mai mari 500 de companii din lume[6] deţinând o cotă de 25% din piaţa mondială a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Pe 3 decembrie 2001 valoarea bursieră a Enron se prăbuşeşte de la cca. 80 de miliarde de dolari la 220 de milioane şi compania şi-a declarat brusc falimentul, deşi cu un an înainte anunţa profituri de 100 miliarde de dolari. Specialiştii companiei făceau publice nişte situaţii financiare eronate, bazate pe nişte cifre ireale, toate aceste tactici în scopul de a aplica taxe ridicate consumatorilor prin supraevaluarea costurilor operaţiunilor de obţinere a energiei electrice. Totodată, pentru a menţine un curs ridicat al acţiunilor compania anunţa profituri trimestriale uriaşe, iar auditul intern nu a reuşit să scoată la iveală frauda pusă la cale de conducerea companiei. Auditul extern fiind realizat de compania Arthur Anderson care prin metodele folosite încerca să protejeze imaginea companiei Enron. [7]

 Profiturile fiind obţinute ca urmare a parteneriatelor încheiate cu alte firme, Comisia de valori mobiliare şi burse a declanşat o investigaţie amănunţită, iar sfârşitul anului 2001 Enron şi-a reevaluat profiturile obţinute în ultimii 4 ani anunţând o diminuare a acestora cu peste 500 mil. $ fata de cele anterioare.

Rezultatele anchetelor desfăşurate au scos la iveală escrocheriile realizate de conducerea societăţii Enron, 140 de manageri erau implicaţi în frauda având  salarii exorbitante atingând cumulativ 680 mil $, iar doi dintre ei primind sentinţe de câte 160 de ani de închisoare.

Ca urmare a acestui scandal au fost promulgate noi legi în SUA prin care s-a încercat o corectare a deficientelor legislative, fiind sporit controlul exercitat de Comisia de valori mobiliare şi guvern asupra raportărilor financiare.

Concluzia principală a acestei situaţii extreme la care a ajuns compania este aceea că întocmirea completa şi corectă a situaţiilor financiare este crucială.[8]

            Una dintre cele mai interesante condamnări din SUA care are la baza utilizarea avantajelor paradisurilor fiscale, a fost cea a lui Franklin Jurado, un economist columbian, absolvent al Hravardului, care nu numai că a spălat sume importante de bani pentru Jose Santacruz Londono, exponent de marcă al Cartelului Cali, dar a dezvoltat o foarte bine gândită schemă de spălare a banilor. Jurado a fost arestat în 1990 la Luxemburg, unde organele de control au confiscat câteva dischete cu date despre 115 conturi bancare din 16 locaţii (de la Luxemburg la Budapesta) şi detalii despre o vastă schemă de spălare a banilor.[9]

În cadrul operaţiunii efectuate de celebrul economist se diferenţiau cinci faze ale schemei care au fost create pentru a legaliza sumele obţinute din traficul de droguri şi a le feri de confiscare. În strategia lui Jurado, fazele spălării banilor erau atent create, pentru că bunurile să treacă de la un nivel înalt de risc la unul mai mic.

Prima fază o reprezenta, depozitul iniţial pentru că banii erau încă foarte  aproape de originea lor şi deci foarte „fierbinţi”, acesta  se realiza în Panama.

Cea de-a doua etapă consta în transferul banilor din Panama în Europa. Jurado coordona transferul dolarilor americani din băncile panamaneze în mai mult de 100 de conturi din 69 de bănci din nouă ţări: Austria, Danemarca, Marea Britanie, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg şi Monaco, cu depozite între 50.000 şi un milion de dolari. Această etapă era urmată de transferul sumelor de bani în conturi deschise în numele unor cetăţeni europeni – pentru ascunderea naţionalităţii deţinătorului contului, deschise sub nume europene cum ar fi: Peter Hoffman şi Hannika Schimdt, pentru a îndepărta supravegherea sporită alocată conturilor deschise în numele unor hispanici sau columbieni.

Ultima etapă o reprezenta întoarcerea fondurilor în Columbia – prin investiţii realizate de companiile de faţadă în afacerile legale ale lui Santacruz, cum ar fi: restaurante, companii de construcţii, companii farmaceutice şi imobiliare.

Potrivit unui raport ulterior, Jurado a spălat aproximativ 30 de milioane de franci francezi prin intermediul conturilor deschise la marile bănci din Franţa. El a precizat că Franţa a meritat atenţia să şi a identificat instituţii financiare franceze care erau accesibile spălării de bani. Cel mai mare punctaj l-a obţinut Austria, apoi Ungaria (pentru că dorea capital vestic) şi insulele Canalului (care erau un paradis fiscal).[10]

Un rol extrem de important în economia unui paradis fiscal îl constituie activitatea bancară. În general, statele paradisuri fiscale, dezvolta o politică de încurajare a activităţilor bancare externe, făcând distincţie de regim juridic pentru rezidenţi şi nerezidenţi.[11]

În iulie 1991, peste 12 miliarde USD – reprezentând active ale BCCI – au fost confiscate după ce investigatorii au descoperit probe despre răspândirea fraudei. Colapsul băncii nu a constituit însă o surpriză, el fiind deja prevăzut. Verificări asupra conducerii fuseseră făcute de câţiva ani în SUA şi Marea Britanie, însă acţiunile întreprinse de inspectorii bancari şi colapsul băncii au generat unde mari de şoc în întreg sistemul financiar.

Pe măsură ce rezultatele investigaţiilor erau făcute publice, faptul cel mai şocant nu a fost falimentul în sine, ci faptul că acestei bănci i-a fost permisă  atâta vreme funcţionarea fără nici o intervenţie din partea guvernelor şi a inspectorilor bancari. Banca nu a făcut discriminări în ceea ce priveşte clienţii săi, furnizând servicii pentru traficanţi de droguri, dictatori, terorişti, comercianţi frauduloşi, traficanţi de arme şi mulţi alţii. Mai mult, BCCI nu numai că a funcţionat pe un sistem bazat pe confidenţialitate şi înşelăciune, dar îl şi vindea în mod deliberat clienţilor, ca parte esenţială a serviciilor bancare.[12]

Înfiinţată de Agha Hasan Abedi ca bancă destinată ţărilor în curs de dezvoltare, BCCI la momentul colapsului era cunoscută în anumite cercuri ca bancă a escrocilor şi a criminalilor internaţionali – „Bank of Crooks and Criminals International”.

Prin fracţionarea structurii corporaţiei, a evidenţei contabile, a controalelor regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurilor interne a grupului BCCI, acesta a fost capabil să ocolească în mod frecvent şi rutinier restricţiile legale cu privire la mişcarea capitalului şi bunurilor.

BCCI a fost capabilă să comită sau să faciliteze o serie de infracţiuni prin intermediul a numreoase mijloace, inclusiv utilizarea companiilor de acoperire „shell companies” (scopul acestor companii este de a acţiona ca modalitate de a spăla bani sau de a-i ascunde de inspectorii fiscali), exploatarea centrelor financiare offshore şi a paradisurilor bancare şi diversitatea structurii corporaţiei sale.

Deşi avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care a fost înfiinţată BCCI (stimularea economiilor în curs de dezvoltare) a făcut ca aceasta să nu fie responsabilă faţă de o anumită jurisdicţie sau supusă unui anumit set de reglementări naţionale.

Sistemul de supraveghere era slab la momentul respectiv şi această slăbiciune a fost pe deplin exploatată de bancă, ce şi-a împărţit operaţiunile între doi auditori, nici unul dintre aceştia neavând acces la imaginea totală a activităţilor sale, poziţie din care ar fi fost capabilă să dea un sens adevărat implicării băncii în spălările de bani şi în alte forme de fraudă şi corupţie. Suplimentar, BCCI a folosit Insulele Cayman şi Antilele Olandeze pentru a crea un labirint de companii de faţadă care să formeze o cortină de acoperire a deponenţilor şi activităţilor acestora. Deşi autorităţi precum banca Angliei au aflat despre activitatea infracţională a BCCI, timp de doi ani nu s-au făcut demersuri pentru închiderea ei.

Majoritatea transferurilor de bani s-a realizat prin BCCI Overseas, autorizată în Grand Cayman. Atunci când autorităţile new-yorkeze au somat BCCI să prezinte datele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de un adevărat zid de piatră, pe motivul respectării secretului bancar.

În cele din urmă, autorităţile americane au făcut progrese importante în urma întăririi relaţiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecătorul general al Grand Cayman, un avocat din Midlands – Anglia, numit în funcţie de către guvernul britanic, a făcut o vizită „colegială” oficialilor new-yorkezi, aceştia primind însă doar o parte din informaţiile cerute.

Compania American Express (AMEX, Amexco) a fost fondată în anul 1850 în New York ca o companie de livrări și curierat. Imediat de la lansare, compania a devenit cea mai de succes companie de livrări expres din Statele Unite.

American Express s-a lansat în sectorul financiar în anul 1882 iar în 1958, datorită avansurilor tehnologice, compania a reușit să scoată primul lor„charge card” (predecesorul cărților de credit). Afacerea a funcționat foarte bine în acest sens, iar acum American Express funcționează în peste 130 de țări. Chiar dacă în principal AMEX se axează pe tranzacții financiare, compania este cunoscută și pentru celelalte servicii, fiind una dintre cele mai mari agenții de voiaj din lume. Dealtfel, compania este listată și la bursa de valori din New York.

În 1974 este lansat logo-ul cutiei albastre care a reuşit să seimpună de-a lungul timpului ajungând astăzi una dintre cele mai cunoscute şi puternice 10 mărci la nivel mondial. În 2000, AMEX, Western Union şi o filială a First Data Corp semnau un acord prin care trimiterea banilor de la un agent Western Union devenea posibilă şi prinintermediul ATM-urilor.[13]

Pentru a primi bani, clienţii nu au nevoie de un card. Ei trebuie doar să introducă numărul lor de identificare şi sistemul va confirma tranzacţia. Datorităcombinaţiei unice a codurilor de identificare pentru fiecare tranzacţie, procesul esteextrem de sigur.

Pentru început serviciul este disponibil numai pe piaţa americană printr-o reţea de 6.000 de ATM-uri ale AMEX. După 150 de ani de existenţă, AMEX este astăzi o companie cu peste 72.000 deangajati care a obţinut un profit net de 2,8 miliarde USD la 31/12/2004. La finele anului trecut existau aproape 52 de milioane de carduri în circulaţie carerealizau un volum al tranzacţiilor de 300 miliarde USD în întreaga lume.

În prezent, cărţile de plată AMEX sunt facturate în 45 de monede naţionale şi acceptate în aproximativ cincimilioane de locaţii din peste 200 de ţări şi teritorii.[14]

Raţionamentele ştiinţifice ale studiului de faţă ar putea contribui la dezvoltarea şi perfecţionarea  măsurilor privind combaterea evaziunii fiscale, precum şi de utilizare a avantajelor acestora în vederea diminuării migrării ilicite şi licite a capitalurilor conceptelor de paradis fiscal şi de evaziune fiscală în condiţiile internaţionalizării economiilor naţionale; la perfecţionarea metodelor de combatere a evaziunii fiscale şi diminuare sau stopare a evadării ilicite şi licite a capitalurilor; precum şi la aplicarea în practicile fiscale naţionale a unor avantaje, generate de utilizarea jurisdicţiilor offshore.

Pe plan internaţional se susţine faptul că jurisdicţiile offshore nu reprezintă o cale de realizare a fraudelor fiscale, dar exista totuşi specialişti care susţin că paradisurile fiscale sunt ideale pentru scopurile celor ce obţin venituri ilicite.[15]

Prin intermediul acestor montaje financiare şi practicarea preţurilor de transfer, companiile îşi pot permite opţiunea aplicării taxării într-o anumită ţară.

În acest fel rezidenţii fiscali (persoane fizice sau persoane juridice) ai unui stat cu fiscalitate ridicată pot înfiinţa companii în zone cu fiscalitate avantajoasă şi pot acumula profitul activităţii lor în aceste zone. Deţinătorul acestor companii poate fi subiectul legislaţiilor de restricţie a acestor tipuri de operaţiuni (fapt ce poate afecta eficienţa acestor strategii), însă o structurare inteligentă poate dejuca eforturile coercitive ale acestor prevederi legale. Dacă societatea face distribuţia profiturilor, acestea vor fi taxate la destinaţie şi păstrând profiturile în cadrul societăţii, impozitele sunt amânate sau uneori chiar evitate.

Volumul activităţii de spălare de bani, precum şi tehnicile de evaziune fiscală realizate prin intermediul jurisdicţiilor offshore sunt foarte greu de cuantificat, tocmai de aceea este necesar că statele să acţioneze pentru o reforma a instituţiilor şi organismelor financiare internaţionale care să permită ameliorarea transperentei fluxurilor financiare şi evitarea dezechilibrelor financiare internaţionale.

Ca o consecinţă, statele cu fiscalitate ridicată/ normală au intrat în conflict cu centrele financiare offshore, fiecare parte încercând să-şi protejeze interesele, respectând cât de cât normele internaţionale de drept. Jurisdicţiile onshore acuză centrele financiare offshore de concurenţă fiscală neloială şi de practicarea de reglementări legale ce favorizează operaţiunile de spălare a banilor murdari.

Considerăm ca pe viitor, jurisdicţiile offshore ar trebui să promoveze o concurentă fiscală sănătoasă, bazată pe o legislaţie transparenta care să elimine posibilitatea criminalităţii financiare, precum şi crearea unor dezechilibre financiare mondiale.

 

 



[1] Cristian Bişa, „Utilizarea paradisurilor fiscale între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală”, Editura BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag. 92

[2] Radu Buziernescu, Fiscalitate, Editura Universitaria Craiova, 2009, pag. 129

[3]Z. Ahmed, Identificarea paradisurilor fiscale si a centrelor financiare offshore, http://www.taxjustice.net/upload/pdf/identifying_tax_havens_jul_07.pdf

[4] Cristia George Buzan, Paradisurile fiscale si centrele financiare offshore in conterxtul economiei mondiale, Ed. C.H.Beck, Bucuresti 2011, pag.110

[5] Center for Responsive Politics, „Enron: Other Money in Politics Stats”, www.opensecrets.org/news/enron/enron_other.asp

[6] Fortune’s 50, 2001, http://money.cnn.com/2006/01/13/news/companies/enronoriginal_fortune/index.htm

[7] http://manager.euroconta.net/2010/12/inginerii-financiare-frauduloase-cazul.html

[8]Tabără Neculai, Horomnea Emil, Mircea Mirela-Cristina, Contabilitate Internationala, Ed. Tipo Moldova, Iasi 2010

[9] Financial Action Task Force, “The Misuse of corporate vehicles, including trusts and service providers”, 2006, http://www.fatf-gafi.org/dataOCDE/30/46/37627377.pdf

[10] http://offshorestyl.wordpress.com/2011/05/02/criminalitate-financiara-internationala

[11] Sorin Gifei, Sustragerea de la plata impozitelor pri utilizarea companiilor offshore si a paradisurilor fiscale, in Dreptul nr. 9/2008, pag. 213

[12] Raportul Senatului SUA “Raportul Kerry Brown”

[13] Studiu OXFAM, “Tax havens – Releasing the Hidden Billions for Poverty Eradication”, 2000, Oxfam GB Policy Paper, www.oxfam.org.uk

[14] Anul 1958. Bank of America cu sediul în San Francisco, California, emiteBankAmericard. Având ca piaţă întregul stat californian, cardul este un succesîncă de la început, fiind primul produs de acest gen cu facilităţi de descoperit decont de tip "revolving". Cardul permitea deţinătorilor rambursarea în mai multerate a sumelor trase cu plata unei taxe lunare aplicată la soldul din cont

[15] Popa S, Cucu A., Economia subterana si spalarea banilor, Ed. Expert, Bucuresti, 2000, pag.46

 

CELE MAI VIZUALIZATE

  • Iesire din indiviziune

    Indiviziunea reprezinta acea comunitate de bunuri care are ca obiect un patrimoniu (o universalitate ...

  • Litigii de munca

    Daca aveti litigii de munca cu angajatorul sau fostul angajator. Avocatii nostri specializati va pot ...

  • Plangeri CEDO

    n principiu se poate adresa CEDO oricine are o problema care raspunde criteriilor de eligibilitate e ...

  • Tagada paternitatii

    Tagada paternităţii înseamnă negarea acesteia ( a paternităţii) pe cale judecătorească, urmărindu-se ...

  • Actiune in evacuare

    Evacuarea constituie o masura de aparare a dreptului de folosinta asupra cladirilor.

    In cazul in ca ...